DEPISTAREA SÂNGERĂRILOR OCULTE

.Testele de depistare a sângerărilor oculte sunt folosite pentru descoperirea sângerărilor ascunse (gastrointestinale), pentru diferenţierea între melenă şi scaunul cu aspect de melenă. Anumite medicamente cum ar fi fierul, bismutul, pot înnegri scaunul putându-se pune diagnosticul greşit de melenă.
       De asemenea, aceste teste sunt foarte importante pentru depistarea precoce a cancerelor colorectale, deoarece 80% din pacienţii cu aceste boli prezintă sângerări oculte
. Pe de altă parte, un singur test pozitiv nu indică neapărat sângerare gastrointestinală sau cancer colorectal. Pentru a putea fii considerat pozitiv, testul trebuie repetat de cel puţin 3 ori într-o perioadă anume, timp în care pacientul va respecta o dietă specifică recomandată în depistarea sângerărilor oculte. Cu toate acestea, un test pozitiv şi în aceste condiţii, nu indică neapărat un cancer de colon ci poate fii sângerare gastrointestinală provocată de ulcer gastric, diverticuloze etc.
      Testele sunt folosite şi ca screening (de exemplu, în Marea Britanie, după o anumită vârstă, se repetă la 2 ani, pentru depistarea precoce a cancerelor colorectale).
      Testele sunt uşor de efectuat constând în adăugarea de anumite substanţe (sau a unei hârtii impregnate cu substanţă respective) peste proba de scaun, apărând aproape imediat o coloraţie specifică în cazurile în care sângele pierdut prin scaun este mai mult de 5 ml pe zi. Aceste analize sunt foarte importante deoarece sângerările oculte sunt în cantităţi foarte mici, indepistabile ochiului uman, dar repetându-se, pot duce la anemii severe.

Materiale necesare: 

  • mănuşi  
  • recipient colector de sticlă 
  • apăsător de limbă sau orice alt instrument specific de recoltare pe care îl are laboratorul 
  • substanţă specifică sau hârtie îmbibată cu substanţă (din kitul de testare)


Recoltare:
 se confirmă identitatea pacientului
 se pun mănuşile şi se recoltează conform procedurii de recoltare a probelor din scaun
 se va duce proba imediat la laborator sau, dacă avem kitul de recoltare, se va respecta întocmai prospectul de utilizare
 se spală mâinile bine şi se toaletează pacientul dacă este imobilizat
 se anunţă medicul pentru orice apariţie a coloraţiei albastre sau verzi pe hârtia testului

Consideraţii speciale:
 ne asigurăm că proba recoltată nu este contaminată cu urină, soluţie săpun, hârtie igienică (aceasta conţine bismut şi afectează rezultatul) apoi o testăm conform indicaţiilor de utilizare a kitului
 testul se face din porţiuni diferite ale scaunului deoarece sângerarea ocultă din tractul gastrointestinal superior nu este prezentă în tot scaunul format, iar cea din cancerul colorectal poate apărea de obicei doar în prima porţiune a scaunului
 se va verifica data expirării kitului de testare
 pacientul va fii instruit să respecte o dietă bogată în fibre, fără carne, fără peşte, fără napi, gulii etc pt că toate acestea pot da reacţii fals positive. Dieta trebuie ţinută între 48-72 ore înaintea testului
 de asemenea, tot cu 48-72 ore înainte de testare, se va întrerupe medicaţia care poate afecta rezultatul (fier, potasiu indometacin, steroizi)
 dacă pacientul îşi face singur acasă testarea, va trebui instruit cu atenţie în ceea ce priveşte procedura
 unul dintre cele mai noi şi uşoare teste pentru depistarea sângerării oculte este testul intitulat “colorare”. Este indicat pentru pacienţii care îşi fac singuri testările, nu necesită recoltarea probei de scaun şi este foarte uşor de testat şi interpretat. Astfel, pacientul va respecta dieta specifică cu 48-72 ore înainte de testare. Pacientul este învăţat să indepărteze orice dezinfectant de toaletă şi să tragă apa de 2 ori după îndepărtarea dezinfectantului de toaletă. După defecare, este instruit să nu arunce hârtie igienică în vasul de toaletă până la citirea testului deoarece conţinutul in bismut al acesteia poate afecta rezultatul. În cele 5 minute imediat după defecare, va desface kitul de testare şi va arunca testerul în toaletă, care va pluti pe suprafaţa apei din toaletă. Pacientul va citi rezultatul după 15-30 de secunde. Dacă scaunul are sângerări oculte, testerul se va colora în albastru sau verde. Pacientul va trebui să repete testarea la trei scaune diferite, să-şi noteze rezultatele şi să le prezinte medicului.

No comments:

Post a Comment