Noţiuni de epidemiologie
Epidemiologia studiază
bolile cu răspândire mare în populaţie, studiază cauzele şi modul de răspândire
ale acestora în mediul extern.
Iniţial, epidemiologia a
fost aplicată numai la bolile infecţioase, dar astăzi conceptul de
epidemiologie se aplică şi la bolile neinfecţioase, cu largă răspândire în
colectivitate.
In vorbirea curentă, noţiunea
de boală infecţioasă aproape se suprapune celei de contagioasă, deoarece multe
din bolile infecţioase sunt contagioase, adică pot fi transmise, pe diverse
căi, de la om la om sau de la animal la om (zoonoze). De aceea, în practică,
adesea se vorbeşte de boli infecto-contagioase.
I. FACTORI
EPIDEMIOLOGICI PRINCIPALI
Aşa cum s-a învăţat la
materia de specialitate „Boli infecto-contagioase" sunt trei factori
epidemiologici principali:
1. izvorul (sursa) de
infecţie
2.
căile
de transmitere
3.
masa
receptivă
1. Izvorul de
infecţie
- îl constituie organismele vii (om, animale, artropode) în care pătrunde
agentul patogen şi se multiplică, eliminându-se pe diferite căi.
Eliminarea agenţilor
patogeni de la omul bolnav, convalescent, purtător cronic se face prin:
- secreţii nazofaringiene
şi spută (în scariatină, difterie, tuse convulsivă, rujeolă etc.)
-
vărsături
-
materii
fecale (hepatite de tip A şi E; febră tifoidă, dizenterie etc.)
-
urină
(febră tifoidă etc.)
-
secreţii
genitale, lichid seminal (boli venerice, SIDA) *
-
sânge
(hepatita virală B, C şi D, SIDA, malaria etc.)
-secreţii
purulente (piodermite etc.)
Animalele pot
elimina germenii prin:
-
dejecţii
(salmonella)
-
urină
(leptospire)
-
salivă
-
lapte
(B.K., unii streptococi şi stafilococi)
-
sânge
-
carne
-
piele
(etc.)
2.
Calea de transmitere în bolile infecţioase
este de două feluri:
a) directă şi
b) indirectă
a) Transmiterea directă se poate produce prin
contact nemijlocit între persoana receptivă şi eliminatorul de germeni sau prin
contact direct cu produsul infecţios (infecţi: produse prin sânge - SIDA, HBV).
b) Transmiterea indirectă se poate produce prin
intermediul unor elemente din mediul extern (apă, aer, sol, alimente, obiecte
etc.) sau prin agenţii vectori (muşte, gândaci, purici, păduchi, ţânţari,
căpuşe).
Calea de transmitere a fost
folosită drept criteriu pentru clasificarea bolilor contagioase astfel:
- boli transmise prin
contact direct
- boli aerogene ,
- boli digestive
- boli transmise prin
vectori
3.
Masa
receptivă
Prin masă receptivă se
înţelege totalitatea persoanelor dintr-o colectivitate care nu prezintă
imunitate faţă de o anumită boală infecţioasă. O boală nu poate să apară decât
la receptivi. Opusul receptivităţii este starea de rezistenţă faţă de
îmbolnăvire. Această rezistenţă este naturală sau artificială (prin imunizări).
Aceasta ne arată importanţa practică pe care o prezintă mijloacele de combatere
a bolilor contagioase prin imunizarea populaţiei, adică modificarea artificială
a stării imunologice.
Imunitatea
organismului poate fi:
- imunitate congenitală
(prin naştere)
-
imunitate
dobândită - care poate fi naturală (ca urmare a unei îmbolnăviri) sau
artificială (creată prin vaccinare).
II. FACTORI EPIDEMIOLOGICI SECUNDARI
- factori naturali -
meteoclimatici
-
casnici
-
geografici
-
telurici
-
factori
economico-sociali (locuinţa, alimentaţia, condiţiile de muncă, rozătoarele,
marile calamităţi, cultura sanitară).
III.
FORMELE DE MANIFESTARE ALE PROCESELOR EPIDEMIOLOGICE
Sporadicitatea = apariţia unui număr
redus de îmbolnăviri în populaţie,
Epidemia = izbucnirea aceleaşi
boli fa un număr mai mare de persoane dintr-o regiune şi care au, cel puţin la
început, o sursă comună de infecţie. Boli cu mare contagiozitate: gripa,
varicela, tusea convulsivă, hepatita, dizenteria etc.).
Endemia = acea situaţie particulară
în care o boală se află în mod permanent în anumite teritorii (scarlatina,
tuşea convulsivă, hepatita)
Pandemia = boală infecţioasă care se extinde pe un
teritoriu foarte mare (ţară, continent, toată lumea - de exemplu: gripa, holera
După calea de transmitere
epidemiile pot fi:
-
hidrice
(cu o creştere rapidă a numărului de cazuri)
- alimentare (cu izbucnire bruscă la
totalitatea consumatorilor şi cu sfârşit, de asemenea, brusc)
-
prin
vectori
- de contact - apar, în general, sub
formă de cazuri sporadice (de exemplu bolile transmise pe cale sexuală).
Microorganismele
patogene care produc boala infecţioasă sunt foarte numeroşi şi pot fi încadraţi
în următoarele grupe:
|
Bacterii
|
Coci:
stafilococi,
streptococi, pneumococi, meningococi, gonococi Baciii:
b. difteric, b.
cărbunos (b. anthracis), Escherichia coli (colibacili), Shigella (b.
dizenterie, sajmonella (b. tific); Klebsiella, Proteus, b. piocianic,
brucella,' hemofili, Bordettela'pertussis, Clostridium (b. tetanic, b.
Botulinic). Spinii:
leptospire, treponema
(T. paliidum) Micobacterii:b. Koch
|
|
Virusuri
|
Virusuri ADN
—
hepatitic,
rujeolic, rabic, varioli" herpeto-virusuri, adenovirusuri (agenţi ai
infecţiilor respiratorii), poliomielitic, coxsackie, v. gripal, HIV etc.
|
|
Rickettsi
|
R. prowazekii; R.
Quintana („febre exantematice": tifosul exante- matic, febra Q, febra butonoasă)
|
|
Fungi (ciuperci)
|
Candida (albicans) Actinomyces
Histoplasma Nocardia
|
|
Protozoare
|
Giardia lamblia - Trichomonas vaginalis
Plasmodium (malarie)
Entamoeba histolitica
(dizenteria amibiană) Trypanosoma (boala somnului) Toxoplasma (afectează
ţesuturile profunde)
|
|
Metazoare
|
Trichinela spiralis
(trichineloza)
|
|
Micoplasme
|
M. pneumoniae (pneumonie
atipică)
|
|
Chlamidii
|
Chlamidia Trachomatis
(trahomul = conjunctivita
granuloasă; limfogranulomatoza benigra= b.Nicolas-Favre)
|
APĂRAREA ORGANISMULUI FAŢĂ DE INFECŢII
Organismul se
apără faţă de agenţii infecţioşi care îl înconjoară, prin diferite mijloace
specifice şi nespecifice.
Capacitatea
normală a organismului de apărare faţă de infecţii se nume rezistenţa faţă de
infecţie. Această rezistenţă naturală poate fi întărită prin imuniza activă
(vaccinări) şi imunizare pasivă (seruri, imunoglobuline).
Miijoacele nespecifice şi specifice
prin care se apără organismul sunt: Bariera
"anatomică (tegumentele şi mucoasele) Tegumentele şi mucoasele
constituie o barieră naturală faţă de agenţii infectiosi prin:
-
integritate
anatomică.
-
acţiune
de autosterilizare prin: căderea stratului celular superficial
-
prin
pH-ul acid al pielii (între 3 şi 5)
-
prin
pH-ul acid al secreţiilor (aciditatea sucului gastric)
-
prin
pH-ul secreţiei vaginale
-
prin
pH-ul acid al urinii v
Mucoasele se mai apără şi prin
prezenţa de:
-
mucus
-
cili
-
lizozim - enzima conţinută în lacrimi, cu acţiune bactericidă
Fagocitele circulante şi fixe
Fagocitele
circulante şi fagocitele fixe, tisulare, încorporează şi distrug;
microorganismele patogene.
•
Sistemul complement
Sistemul
complement este compus dintr-un grup de 18 proteine {după date mai noi în număr
de 25) existente în plasmă, în mod normal inactivate. In caz de activare a
acestora prin anumiţi factori umorali, se conferă sângelui o anumită putere
bactericidă.
•
Limfokine (Cytokine)
Limfokinele
(Cytokinele) sunt produse polipeptidice sau mici proteine sintetizate în
special de limfocite. Aceste cytokine fac parte din apărarea antiinfecţioasă
(nespecifică). Din lista acestora face parte şi interferonul care poate fi
produs în mod natural în organism de celulele infectate cu virusuri (în special
limfocite) sau prin acţiunea endotoxinelor bacteriene precum şi prin acţiunea
altor substanţe numite inductori de interferon.
Interferonii
pot fi produşi şi in vitro.
Sistemul imun
Un rol
important în apărarea antiinfecţioasă îl are sistemul imun cu cele două
componente ale lui reprezentate prin două tipuri de limfocite limfocite
B şi limfociteT
Limfocitele B = prin
diferenţierea_limfocitelor B în celulele
mature (plasmocite) secretă
anticorpi,
sub formă de imunoglobuline Ig, asigurand
imunitatea umorală.
Celulele
mature (plasmocitele) sunt activate de variaţi factori (virusuri, antigene
bacteriene etc.) şi produc cinci tipuri de imunoglobuline : IgG; IgM; IgA; IgD;
IgE. Limfocitele T = asigură imunitatea celulară,..
Ca
origine, ele provin (ca şi limfocitele B) din măduva osoasă, după care, însă,
ajung în timus unde se diferenţiază şi se specializează în anumite activităţi
cu funcţii de: rol imunoreglator, rol citotoxic.
Limfocitele
cu rol imunoreglator se împart în mai multe tipuri: limfocite T4, T8,
limfocite T citotoxice
etc., celule ucigaşe (limfocite T Killer).
Limfocitele T4
Rolul
acestora este de a stimula limfocitele B în formarea de anticorpi. Prin distrugerea
limfocitelor T4.- în cazul infectării lor cu virusul imunodeficienţei
umane (HIV) - se produce imunodepresie profundă (foarte pronunţată în SIDA).
Limfocitele
T8
Acestea asigură homeostazia sistemului imun.
DIAGNOSTICUL
BOLILOR INFECŢIOASE
Stabilirea
diagnosticului în patologie, se bazează pe trei grupe principale de date:
1.
epidemiologice
.
2.
clinice
(manifestări de dependenţă)
3.
de
laborator
DATE EPIDEMIOLOGICE
1.Ancheta
epidemiologică
trebuie să stabilească:
• izvorul
de infecţii.
Se pun întrebări:
-
dacă
au existat cazuri de îmbolnăviri în ultima vreme şi ce anume
-
dacă
a vizitat sau a primit vizita unor persoane bolnave.
-
dacă
a făcut deplasări.
-
dacă
la locuinţa sa există animale: câini, pisici, rozătoare, porci .
•
calea de transmitere
- dacă a consumat vreun
aliment în comun cu alte persoane şi acelea au prezentat semne de boală .
-
dacă
a fost în contact direct cu vreun bolnav cu leziuni ale pielii
-
dacă
a manipulat obiecte care ar fi putut fi contaminate (lână, piei de animal
bolnav)
-
dacă
a observat prezenţa unor muşte
-
dacă
a făcut tratament parenteral în ultimele 6 luni (pentru hepatita virală B)
•
starea imunologică
-
dacă
a mai suferit de boli infecţioase (de care şi când)
-
-
dacă a făcut vaccinări (pentru ce boli şi când)
Se vor avea
in vedere şi factorii epidemiologici secundari: vârsta, profesiunea, condiţiile
de muncă, starea locuinţei etc., precum şi factorii climatici (situaţia
geografică, sezonul).
DATE CLINICE
MANIFESTĂRIILE
INFECŢIEI
Interacţiunea
dintre agentul patogen cu calităţile sale patogene de infecţiozitate, invazie,
virulenţă şi organismul gazdă prin caracteristicile sale de rezistenţă şi
reactivitate, determină modificări clinice şi biologice constituind procesul infecţios cu
manifestări variate, de la forme clinice grave, până la forme clinice uşoare
(inaparente).
Procesul infecţios cuprinde:
-
Infecţia inaparentă: infecţie care se desfăşoară fără
manifestări clinice fiind asimptomatică. Se evidenţiază numai prin teste de
laborator. Infecţia inaparentă are o evoluţie acută ciclică fiind urmată de
imunitate.
Exemplu: poliomielita (1 formă aparentă /200 inaparente)
rubeola, difteria, infecţia meningococică etc. Infecţiile inaparente sunt
responsabile de imunizările oculte ale populaţiei.
-
Boala subclinică nu are expresie clinică. Se
manifestă prin prezenţa modificărilor funcţionale şi a leziunilor organice
evidenţiabile prin teste de laborator evoluând cu complicaţii şi cronicizare.
Exemplu: formele subclinice şi anicterice de hepatită
virală. diagnosticul se pune cu ocazia studiilor epidemiologice sau numai în
faza de sechele. Depistarea lor are importanţă din punct de vedere
epidemiologic constituind sursă de infecţie, iar pentru bolnav reprezentând o
cauză de complicaţii sau cronicizare.
-
Infecţia latentă este o infecţie asimptomatică, care
poate deveni manifestă clinic după intervale variabile de timp, prin
intervenţia unor factori favorizanţi.Tipuri de infecţie latentă: tetanosul de
plagă, amibiaza, tuberculoza, bruceloza, herpes zoster.
-
Boala virală cu evoluţie lentă. Se caracterizează prin evoluţie
lentă şi afectarea progresivă a SNC.Exemplu:boala Kuru, boala
Jakob-Creutzfeld,panencefalita sclerozantă subacută.
-
Infecţia locală determinată de multiplicarea
agentului patogen la locul de pătrundere sau în vecinătatea acesteia. Exemplu:
abces, flegmon, furuncul, pustulă malignă). Evoluează spre vindecare,
cronicizare, propagare regională sau generalizare.
-
Infecţia de focar este o formă particulară a infecţiei
locale, caracterizată prin manifestări locale minime, dar cu manifestări
generale de tip toxicoseptic, care apar pe un teren sensibilizat. Determină
complicaţii la distanţă:RAA, nefrită, septicemie.
-
Infecţia regională este o infecţie care depăşeşte
poarta de intrare, extinzându-se la ganglionii limfatici regionali şi
teritoriul limfatic satelit.Exemplu:adenită, limfangită.
-
Infecţia cronică este o formă de infecţie în care
agentul patogen persistă în organism determinând modificări clinice şi
biologice.De exemplu :hepatita cronică, bruceloza
-
Starea de purtători de germeni. Persoane care cantonează germeni în
organism după trecerea prin boală manifestându-se ca şi purtător convalescent
sau ca şi purtători sănătoşi la persoane sănătoase, portajul fiind de scurtă
durată (temporari) sau de lungă durată(cronici).
-
Boala infecţioasă generală este forma cea mai
frecventă de manifestare a bolii infecţioase.Se caracterizează prin evoluţie
previzibilă, cu etape relativ constante, caracteristice fiecărei boli:
incubaţie, debut,perioadă de stare, de declin, convalescenţă. Evoluţia este
autolimitată.
-
Formele sistemice se caracterizează printr-o evoluţie
neregulată, imprevizibilă, de obicei severă.Exemplu: septicemia.
Manifestări de independentă:
- pacientul constient,
- mobilitate păstrată,
- comunicarea eficientă la nivel motor.
Surse de dificultate:
- de ordin psihologic (stres, anxietate, )
- de ordin social ( izolare, sărăcie)
- lipsa
cunoasterii
Manifestări de dependenţă (Semne şi simptome în bolile infecţioase)
Bolile
infecţioase - în afară de faptul că sunt uşor transmisibile de la un individ
la altul, se caracterizează şi prin
faptul că au o evoluţie clinică ciclică asemănătoare.
Această
evoluţie clinică cuprinde mai multe perioade distincte:
- perioada de incubaţie =
intervalul de timp din momentul pătrunderii microbului in organism şi până la apariţia primelor
simptome.
- perioada de debut = apar
primele semne de boală
- perioada de stare =
desfăşurare a întregii simptomatologii a bolii
-perioada de convalescenţă =
regresiunea simptomelor; perioada de vindecare
a organismului.
In perioada de stare toate
manifestările de dependenţă ajung la apogeu,
fiind prezente:
-
unele
simptome infecţioase generale
- unele simptome caracteristice unor boli sau grupe
de boli
Vom putea întâlni în această fază următoarele sindroame:
A. Sindromul febril
a. Febra
continuă - temperatura este ridicată 39°-40° C, cu mici
variaţii între dimineaţă şi seară, de 0,5°-1° C (febra tifoidă, tifos
exantematic, pneumonie)
b. Febra
remitentă - caracterizată prin oscilaţii febrile mai mari între
37° şi 39° C, fără ca temperatura minimă să scadă sub 37° C (infecţii
supurative - stafilococii, streptococii)
c. Febra
intermitentă - cu oscilaţii foarte mari ale temperaturii 36,5°-40°
C survenind zilnic sau cu perioade afebrile de una-două zile între accesele
febrile (malarie, septicemii). în acest tip de febră, temperatura minimă atinge
valorile normale.
d.Febra
recurentă - avem perioade febrile cu temperatură continuă
(39°-40° C) de patru-şase zile intercalate de perioade afebrile de aceeaşi
durată.
e.Febra
ondulantă - perioade febrile în care temperatura urcă încet
şi se menţine în platou - 38°-39° C - timp de 7-10 zile, scade în liză şi după
o perioadă afebrilă, unda febrilă se repetă (bruceloza).
f.Febra
de tip invers - temperatura minimă se înregistrează seara, iar
temperatura maximă dimineaţa (tuberculoza pulmonară)
In cadrul sindromului febril
(unde febra este simptomul principal) apar şi alte tulburări (manifestări de
dependenţă):
-
Astenie, inapetenţă, greaţă, cefalee, ameţeli, herpes labial, convulsii
(frecvent la copii), delir,tulburări ale metabolismului,ale aparatului
cardiovascular, renal, respirator,ale funcţiilor secretorii şi excretorii
In
timpul sindromulului febril se produce o creştere exagerată a proceselor de
ardere cu nevoie crescută de oxigen şi o creştere a eliminării de bioxid de
carbon, ceea ce explică polipneea.
Perturbarea metabolismului hidroelectrolitic - duce la: deshidratare,tulburări în echilibrul acido-bazic (acidoza metabolică)
Paralel
cu creşterea temperaturii - se produce o tahicardie.
Există
unele boli unde nu există această concordanţă ci se constată o bradicardie
relativă (ex. febra
tifoidă).
B.
Sindromul infecţios şi meningian:
-febra înaltă 39°-40° C; frisoane
-vărsături
-cefalee
-hiperestezie cutanată
-fotofobie
Caracteristic
pentru sindromul meningian sunt semnele de contractură musculară:
-rigiditatea
cefei (rezistenţă la încercarea de flectare a capului)
-uneori
- opistotonus
-atitudine
de „cocoş de puşcă" (decubit lateral, ghemuit, cu genunchii la
piept și ceafa în extensie)
-semnul
Kernig (incapacitatea pacientului de a întinde picioarele complet; flexia
trunchiului duce la flexia reflexă a genunchilor)
-semnul
Brudzinscki (flectarea capului duce la flexia reflexă a genunchilor)
C. Sindromul encefalitic:
-semne de infecţie generală
cu: febră mare 39°-40° C, frisonete, ameţeli, vertij
-semne corticale: agitaţie,
delir, halucinaţii, somnolenţă profundă, deseori stări convulsive, stare semicomatoasă
sau comatoasă
D. Sindromul eruptiv:
Manifestări cutanate
(exantem):
-
macule,
papule, vezicule, pustule, bule, peteşii hemoragice, icter
Mai întâlnim leziuni
secundare: scuame, cruste, ulceraţii, cicatrici, pigmentaţii.
Alte
manifestări: masca Filatov (în scarlatină), facies plângăreţ (în rujeolă),
masca hepatică
Modificări
la nivelul mucoaselor (enantemul buco-faringian.)
Se va
observa:
-modul de distribuţie a
erupţiei (generalizată, dar respectând anumite regiuni)
-dinamica erupţiei (cum şi unde apare? dacă lasă
urme?)
E. Sindromul gastro-intestinal:
Tulburări de tranzit intestinal:
-vărsături
-diaree (apoasă, mucoasă,
muco-sanguinolentă etc.)
-tenesme
Alte manifestări de
dependenţă:
In
unele boli ca gripa , rujeola – fenomene catarale ale cailor respiratorii
superioare
Intr-un grup important ( scarlatina ,difterie etc.) – angine de diferite
aspect
Semne din partea aparatului circulator: Poate
apărea:
-colapsul periferic:
-prin pierderi de apă
(vărsături, diaree, transpiraţii)
-prin pierderi masive de
sânge (septicemii post-partum sau post-abortum)
-prin acţiunea toxică
asupra sistemului nervos central a diferitelor substanţe medicamentoase
-prin acţiunea unor toxine
microbiene (toxiinfecţii alimentare, dizenterii etc.)
-simptomele colapsului
periferic: hipotensiune,
hipotermie, tegumente palide - galben pământiu, cianoza extremităţilor, puls
foarte accelerat
Complicaţia severă şi
frecventă a bolilor infecţioase este şocul infecfios. Acesta
se poate produce prin acţiunea directă a microbilor şi/sau a toxinelor
microbiene. Ca urmare a unui act terapeutic poate să
apară şocul transfuzional sau anafilactic.