Apendicita acută

                                    Definiţie şi tipuri anatomopatologice

Apendicita acută este o afecţiune chirurgicală caracterizată prin inflamarea apendicelui ileo-cecal. Ea este una dintre cele mai frecvente cauze de suferinţă abdominală şi poate avea o evoluţie acută sau cronică, forma acută determinând numărul mare de intervenţii chirurgicale de urgenţă.

Apendicita acută este numită şi boala tinereţii datorită frecvenţei cu care se întâlneşte în această perioadă a vieţii (10-20 ani), corespunzând cu
perioada de maximă dezvoltare a sistemului limfatic.

Anatomic, apendicele poate prezenta diverse poziţii faţă de cec, cea mai frecventă fiind cea în fosa iliacă dreaptă. Mai poate fi localizat subhepatic, sub-mezenteric, pelvin, în fosa iliacă stângă etc. În aceste poziţii, la unii pacienţi, este dificilă diagnosticarea.

Morfopatologic apendicele parcurge mai multe faze:

- apendicita congestivă, când apare procesul inflamator;

- apendicita flegmonoasă, când procesul inflamator continuă cu microabcese în peretele apendicular. Primele două faze sunt reversibile;

- apendicita supurată, când microabcesele cresc în dimensiuni şi confluiază;

- apendicita gangrenoasă, când în focarele de necroză pătrund germeni anaerobi producând gangrena. În locul respectiv se produce perforarea apendiculară urmată de peritonită localizată sau generalizată.

Semne locale şi generale în apendicita acută

Apendicita acută se manifestă clinic prin criza apendiculară, care reuneşte două categorii de simptome: locale şi generale.

Simptomele locale alcătuiesc triada lui Dieulafoi şi constau din:

- durere în fosa iliacă dreaptă. Există puncte dureroase care trebuiesc căutate şi cel mai caracteristic este cel de la mijlocul liniei spinoombilicale drepte;

- apărare musculară localizată la nivelul fosei iliace drepte;

-hiperestezie cutanată, adică o sensibilitate excesivă a tegumentului fosei iliace

Simptomele generale sunt provocate de toxiinfecţia plecată de la apendice:

- greaţă şi vărsături;

- constipaţie sau diaree. Diareea semnificând existenţa unei complicaţii;

- febră nu prea mare (până la 39⁰C) şi chiar poate lipsi la bătrâni;

- puls mai accelerat;

- leucocitoza este aproape totdeauna prezentă;

-viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) este crescută.

 Evoluţie şi complicaţii

Evoluţia apendicitei acute este imprevizibilă. Uneori, repaosul, regimul hidric, punga cu gheaţă pot determina regresiunea fenomenelor. Totuşi ea trebuie supraveghiată atent şi trebuie intervenit imediat la orice schimbare de tablou. Nediagnosticată la timp, sau amânată operaţia duce la complicaţii.

Apendicita acută se poate complica cu:

 Peritonita apendiculară localizată, care este reprezentată de plastronul apendicular în a cărui evoluţie se disting trei faze: infiltrativă, de abcedere şi de fistulizare. Au loc alterarea progresivă a stării generale, curbă febrilă de tip supurativ, evoluţia ascendentă a leucocitozei;

  Peritonita generalizată poate apare: primar prin propagarea infecţiei sau secundar prin perforarea apendicelui;

  Abcese regionale sau la distanţă;

  Tromboflebita venei porte;

   Complicaţii infecţioase pleuropulmonare.

Tratamentul apendicitei acute

Tratamentul apendicitei acute este numai chirurgical şi de urgenţă, fără o pregătire specială a tubului digestiv.În forma septicemică, tratamentul cu antibiotice trebuie început preoperator şi va continua postoperator cu antibiotice precizate prin antibiogramă. În paralel se va efectua reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică.

Apendicectomia are ca timpi operatori: anestezia (locală, spinală, peridurală sau generală), incizia, explorarea FID şi recoltarea de probe, ligaturarea şi secţionarea mezoului, ligatura cu catgut şi secţionarea apendicelui la bază, înfundarea bontului apendicular în bursa cecală, sutura tegumentară. În privinţa drenajului trebuie avută o atitudine electivă, în apendicitele neperforate drenajul este inutil.

Evoluţia postoperatorie este bună atunci când febra scade în primele zile, apoi se normalizează, tranzitul intestunal se reia, scade leucocitoza şi starea generală se ameliorează.