Asistent Medical Generalist

O linie venoasă secundară este o linie venoasă completă care se conectează la o linie venoasă primară, deja existentă. Linia venoasă secundara este folosită la adminstrarea intermitentă sau continuă de medicamente, atunci când se păstrează tot timpul o linie venoasă principală pentru întreţinere sau din alte motive. Antibioticele sunt cele mai folosite medicamente care se pot administra intermitent, prin linii venoase secundare. Atunci când se conectează perfuzia secundară şi se vrea să meargă doar aceasta, ea trebuie poziţionată deasupra celei primare. Dacă se vrea să meargă ambele perfuzii, ele trebuie poziţionate la

Administrarea tratamentului intravenos cu ajutorul unei branule, scuteşte pacientul de multiple înţepături, permite menţinerea unei linii venoase continue, perfuzare continuă, administrarea de bolusuri, etc.
După fiecare injectare se spală cu soluţie diluată de heparină sau soluţie normal salină, pentru a preveni formarea cheagurilor. Dacă se spală cu soluţie diluată de heparină, să se administreze heparina ca tratament; înaintea fiecărei administrări de alt medicament, se va spăla întâi cu soluţie normal salină, în eventualitatea în care heparina nu este compatibilă cu medicamentul care trebuie administrat.

Injecţia intravenoasă directă permite o abordare rapidă şi un efect imediat. Este folosită în urgenţe (bolusuri) sau în cazurile în care nu se poate face intramuscular administrarea. Pacientul trebuie supravegheat deoarece efectele sunt rapide şi imediate.

English: Insulin type syringe ready for inject...

Când administrarea medicaţiei se face în ţesutul subcutan, substanţele ajung mult mai repede în circulaţia sangvină decât dacă sunt adminstrate oral. De asemenea, injecţiile subcutanate produc mult mai puţine leziuni ca cele intramusculare şi au risc mai scăzut.
Absorbite prin circulaţia capilară, medicamentele recomandate să fie adminstrate pe cale subcutanată, sunt soluţii apoase sau suspensii de aproximativ 0,5- 3 ml. Heparina şi Insulina, de exemplu, sunt substanţe administrate, cu precădere, pe această cale.

Injecţiile intradermale sunt folosite în special pentru efecte locale, ca în testele alergenice sau la tuberculină. Se administrează în cantităţi foarte mici (0,5 ml sau mai puţin).
Partea ventrală a antebraţului este locul cel mai indicat de administrare, deoarece este uşor de accesat, de observat şi, de obicei, lipsită de păr. Foarte rar se mai foloseşte şi zona de pe spate, interscapulară.

ADMINISTRAREA COMBINATA A MEDICAMENTATIEI INTR-O SERINGA

ADMINISTRAREA COMBINATĂ A MEDICAŢIEI ÎNTR-O SERINGĂ:
Combinarea a două medicamente într-o seringă scuteşte pacientul de două înţepături. Medicamentele pot fi combinate într-o seringă în mai multe feluri. Fie din două fiole, fie dintr-o fiolă şi un flacon, fie din două flacoane.
Mai există şi medicamente gata dozate şi trase în seringi sterile (cum ar fi anticoagulantele, de exemplu). Aceste combinaţii sunt contraindicate dacă

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE BUCALĂ, SUBLINGUALĂ ŞI TRANSLINGUALĂ

Anumite medicamente sunt administrate bucal, sublingual sau translingual pentru a evita transformarea sau distrugerea lor în stomac sau intestinul subţire. Aceste medicamente administrate pe aceste căi, acţionează rapid, deoarece mucoasa orală este bogat vascularizată şi permite trecerea medicamentelor direct în circulaţia sistemică.

Deoarece medicamentele cu cale de administrare orală sunt cele mai lipsite de risc, mai ieftine şi mai convenabile ca mod de administrare, o mare parte din tratamentele medicamentoase se adminstrează pe această cale.
Astfel, pe această cale se pot administra tratamente sub formă de: tablete, capsule, siropuri, elixiruri, suspensii, uleuri, granule etc. Unele necesită preparare specifică înainte de adminstrare: uleiurile, suspensiile, granulele.

INTRODUCERE :
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilităţi ale asistentului medical. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă şi corectă, asistentul trebuie să fie familiarizat cu indicaţiile, dozările şi efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul trebuie interogat înaintea fiecărei administări despre eventualele reacţii alergice din trecut la substanţa respectivă. Asistentul trebuie să aibă cunoştinţele şi abilităţile de a minimiza anxietatea pacientului şi de maximize eficienţa medicamentului (cunoscând modalitatea de administare, timpul etc.)

Puncţia lombară constă în introducerea unui ac steril în spaţiul subarahnoidal, de obicei între a 3-a şi a 4-a vertebră lombară. Această procedură se efectuează pentru a depista prezenţa sângelui în lichidul cerebrorahidian, pentru a obţine probe din acesta în vederea analizării, pentru a injecta substanţa de contrast, pentru efectuarea diverselor anestezii, pentru introducerea diverselor medicamente sau pentru scăderea presiunii intracraniene.
Procedura necesită tehnică sterilă şi o poziţionare corectă a pacientului. Puncţia lombară este efectuată de către medic ajutat de asistentă.

Astmul bronsic este definit drept o boala respiratorie, inflamatorie cronică. Se poate manifesta la orice vîrstă dar cel mai adesea începe în copilărie. Atunci cand se produce o criza de astm, bronhiile se ingusteaza si nu mai permit trecerea cu usurinta a aerului. Majoritatea persoanelor care sufera de astm au crize care se manifesta prin respiratie suieratoare. Acestea alterneaza cu perioade in care nu se manifesta nici un simptom.

Testul citologic Papanicolau (numit şi Babes- Papanicolau după denumirea doctorului român Aurel Babes, care a preconizat depistarea precoce a cancerului genital feminin prin examinarea frotiului citovaginal) este o analiză obţinută prin recoltarea prin perire a celulelor din cervix şi apoi fixarea lor pe o lamă de sticlă. Deşi analiza celulelor din cervix este cea mai des folosită, testul Papanicolau permite şi evaluarea citologică a celuleor polului vaginal şi endocervicale.

RECOLTAREA DE PROBE PRIN TAMPONARE, ŞTERGERE

Acest tip de recoltare cu ajutorul aplicatoarelor cu capătul format din tampon de bumbac ajută la identificarea agenţilor patogeni. Procedura de recoltare presupune minim de contaminare cu flora bacterială normal prezentă în diversele zone de recoltare.
După ce este recoltată proba, aplicatorul este introdus cu capătul folosit într-un tub steril care conţine un mediu de transport.

Secretată de membrana care căptuşeşte bronhiolele, bronhiile şi traheea, sputa ajută la protejarea căilor respiratorii faţă de infecţii. Când este eliminată din tractul respirator, sputa conţine salivă, secreţii nazale şi sinusale, celule moarte şi bacterii orale normale din tractul respirator. Probele de sputa se recoltează pentru a depista eventualii microbi existenţi.

Testele de depistare a sângerărilor oculte sunt folosite pentru descoperirea sângerărilor ascunse (gastrointestinale), pentru diferenţierea între melenă şi scaunul cu aspect de melenă. Anumite medicamente cum ar fi fierul, bismutul, pot înnegri scaunul putându-se pune diagnosticul greşit de melenă.
De asemenea, aceste teste sunt foarte importante pentru depistarea precoce a cancerelor colorectale, deoarece 80% din pacienţii cu aceste boli prezintă sângerări oculte

Recoltând eşantioane din scaun se pot depista ouă şi paraziţi, sânge, bilă, graşime, agenţi patogeni sau alte substanţe.
Analizarea scaunului ca şi caracteristici (culoarea, consistenţă, miros) poate depista o eventuală sângerare gastro-intestinală.
Recoltarea probelor din scaun se face fie pentru o perioadă specifică de timp (cum ar fi 72 de ore) sau fără specificaţie legată de un timp anume.

Calculi renali se pot dezvolta oriunde în tractul urinar. Pot fi eliminaţi odată cu urina sau se pot bloca în tractul urinar provocând hematurie, colică renală, hidronefroza.
Cu mărimi de la dimensiuni microscopice până la câţiva centimetri, calculii se formează în rinichi când sărurile minerale, în principal oxalatul de calciu sau fosfatul de calciu, se adună în jurul nucleului unei bacterii, tromb sau altă particulă. O altă substanţă care poate determina formarea de calculi este acidul uric.

MĂSURAREA GLICOZURIEI ŞI CETONURIEI

Glucoza şi corpii cetonici nu trebuie să fie prezenţi în urină în mod normal. Totuşi glucoza începe să apară în urină (glicozurie) atunci când glicemia (glucoza din sânge) depăşeşte valoarea de 180 mg/dl. Corpii cetonici, care sunt produşi în organism în absenţa insulinei, apar la valori ale glicemiei mai mari de 240 mg/dl. Prezenţa lor în urină (cetonuria) este un semnal de alarmă, fără tratament putându-se intra în cetocidoza diabetică. Când corpii cetonici cresc în sânge, pacientul capătă o respiratie cu halenă specifică.

MASURAREA PH-ULUI URINAR

Ph-ul urinar (acid sau alcalin) reflectă abilitatea rinichilor de a menţine o concentraţie normală de ioni de hihrogen (H+) în plasmă şi lichidele extracelulare.Concentratia normală de ioni de H variază de la ph=4,6 la 8,0 , dar în cele mai multe cazuri ph-ul se situează în jurul valorii de 6,0.
Cea mai simplă procedură de a determina ph-ul urinar este tot cu ajutorul benzilor specifice care în contact cu proba de urină a pacientului îşi schimbă culoarea.

Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici şi variabile în urină, probele trebuie recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a avea o valoare diagnostică.
Probele cerute din urina strânsă pe 24 de ore sunt cele mai uzuale, deoarece sunt semnificative pentru toate substanţele eliminate în această perioadă. Se pot cere probe şi din urina colectată timp de 2 până la 12 ore, în funcţie de informaţiile pe care dorim să le aflăm.
De asemenea,probele din urina strânsă o perioadă de timp pot fi colectate după administrarea unei cantităţi de medicamente, de exemplu insulina, pentru a detecta diverse boli renale .

RECOLTAREA URINII:
Recoltarea probelor de urină se poate face în mai multe feluri în funcţie de scopul urmărit. Se poate recolta proba de urină ca parte a unui examen clinic complet, proba de urină sterilă printr-o tehnică neinvazivă, sau prin sondaj urinar. Recoltarea probelor prin sondaj vezical este contraindicată pacienţilor imediat după intervenţii chirurgicale genitourinare. Materiale necesare: Pentru proba de urină nesterilă : urinar sau ploscă dacă este necesar mănuşi recipient gradat etichete formular cerere analiză laborator recipient pentru transportarea analizelor la laborator

Sângele arterial se obţine prin puncţia percutanată a arterei brahiale, radiale sau femurale. O dată recoltat, sângele poate fi trimis pentru determinarea gazelor sângelui arterial.
Analiza gazelor sangvine reprezintă eficacitatea ventilaţiei măsurând pH-ul sangvin şi presiunea parţială a oxigenului (PaO2) şi a dioxidului de carbon arterial (PaCO2). PH-ul sangvin arată balanţa acido-bazică din sânge. PaO2 indică cantitatea de O2 pe care plămânii o trimit în sânge, iar PaCO2 indică capacitatea plămânilor de a elimina dioxidul de

În mod normal fără bacterii, sângele se poate infecta prin liniile de perfuzie şi transfuzie, sunturi infectate, endocardite bacteriale postprotezarilor cardiace. De asemenea, bacteriile pot invada sistemul vascular prin sistemul limfatic şi ductul toracic, pornind de la infecţii localizate în diferite ţesuturi.
Hemocultura se indică pentru a detecta invazia (bacteriemie) şi răspândirea sistemică (septicemia) pe cale sangvină. În aceste situaţii se recoltează sânge prin puncţie venoasă la patul pacientului apoi sângele

Pe lângă recoltarea de sânge capilar, testul de toleranţă la glucoză oral şi i.v. poate oferi informaţii fidele privitoare la modul de funcţionare şi tendinţele metabolismului glucidic al pacientului.
Testul oral de toleranţă la glucoză măsoară metablismul carbohidraţilor după ingestia unei cantităţi substanţiale de glucoză. (75-100 g glucoză pulvis dizolvate în 300 ml apă, concentraţie 25%, care se bea în decurs de 5 minute).
Corpul va absorbi rapid doza, declanşând creşterea nivelului plasmatic de glucoză şi un vârf al acesteia la 30 minute - 1 oră de la ingestie.

Rapid, uşor de recoltat, folosind o picătură de sânge capilar din deget, lobul urechii sau călcâie (bebeluşi), testul glicemic este o metodă uzuală de monitorizare a nivelului glucozei din sânge la pacienţii cu diabet, de screening pentru diabetul mellitus, de depistare a hipoglicemiei neonatale, sau de diagnostic diferenţial între comă diabetică şi nondiabetică. Proba poate fi luată în spital cât şi la domiciliul pacientului.

INTRODUCERE Recoltarea produselor biologice poate afecta direct diagnosticul, tratamentul şi vindecarea pacientului. Asistentul medical este direct responsabil de recoltarea promptă şi corectă a acestor probe. În unele cazuri, chiar dacă nu Asistentul medical este cel care recoltează, trebuie să verifice proba, să pregătească pacientul, să asiste medicul, să-l ajute la efectuarea respectivei recoltări să şi acorde îngrijiri specifice pacientului după recoltare. Există anumite teste pentru care pacientul trebuie instruit să şi le poată face singur (glicemia pe glucotest).

Puncţia venoasă se realizează de obicei în fosa antecubitală. Se poate recolta din venele de pe antebraţul dorsal, mâna dorsală sau picior, sau orice altă locaţie accesibilă în funcţie de situaţie. Încheietura interioară a mâinii nu se foloseşte decât foarte rar ca zonă de recoltat datorită riscului mare de afectare a structurilor anatomice existente în zona respectivă.
Cele mai comune locuri de puncţie venoasă sunt cele de pe antebraţ (vena mediană, basilică şi cefalică) urmate de cele de pe mână ( plexul venos metacarpian, venele dorsale).

TRANSFUZIA

OBIECTIVELE PROCEDURII

- Introducerea în siguranţă de sânge sau derivate de sânge în circulaţia venoasă

PREGĂTIREA ŞI VERIFICAREA MATERIALELOR NECESARE

- Tava medicală sau cărucior pentru tratamente

- Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate

- Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh

- Trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)

- Branulă/flexulă

- Soluţie dezinfectantă, tampoane

- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică

- Etichetă

- Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor

- Flanelă sau pătură, stativ

- Verificaţi trusa de perfuzie privind integritatea ambalajului, data expirării

- Verificaţi integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui

Îngrijirea pacienţilor cu boli infecto-contagioase

Noţiuni de epidemiologie

Epidemiologia studiază bolile cu răspândire mare în populaţie, studiază cauzele şi modul de răspândire ale acestora în mediul extern.

Iniţial, epidemiologia a fost aplicată numai la bolile infecţioase, dar astăzi conceptul de epidemiologie se aplică şi la bolile neinfecţioase, cu largă răspândire în colectivitate.

In vorbirea curentă, noţiunea de boală infecţioasă aproape se suprapune celei de contagioasă, deoarece multe din bolile infecţioase sunt contagioase, adică pot fi transmise, pe diverse căi, de la om la om sau de la animal la om (zoonoze). De aceea, în practică, adesea se vorbeşte de boli infecto-contagioase.

DRENAJUL PLEURAL (TORACOSTOMIA)

Definiţie: Drenajul pleural = manevră medicală aseptică (intervenţie chirurgicală)având ca scop introducerea intrapleurală a unuia sau mai multor tuburi sterile de dren, racordate la un sistem de aspiraţie, destinat evacuării conţinutului patologic pleural.

Indicaţii:

Evacuarea unui pneumotorax spontan/accidental/iatrogen semnificativ

Evacuarea unui hemotorax spontan/accidental/iatrogen

Evacuarea unei colecţii pleurale purulente constituite {empiem pleural)

Contraindicaţii:

Incertitudinea diagnosticului medical

Responsabilitate:

Manevra va fi efectuată în condiţii corecte de asepsie, de către medic (chirurg, pneumolog, ATI-st), cu ajutorul asistentei medicale

Testarea cutanata la tuberculina (IDR la PPD)

Ce este aceasta?

Testul cutanat la tuberculina (testul Mantoux) este metoda standard de a determina daca o persoana este sau nu infectata cu Mycobacterium tuberculosis. Administrarea tuberculinei si citirea rezultatului necesita o standardizare a procedurilor, antrenament, supraveghere si exersare.

Cum se administreaza?

Testul IDR la PPD se realizeaza prin injectarea a 0,1 ml de derivat proteic purificat de tuberculina (PPD) pe fata interna a antebratului. Injectia trebuie facuta cu o seringa pentru tuberculina, cu taietura acului îndreptata în sus. Testul IDR este o injectie intradermica. Atunci când este realizata corect, injectia produce o mica ridicatura a pielii (o induratie) între 6 si 10 mm diametru.

TUBERCULOZA PULMONARA

Boala infecto-contagioasa specifica, cu larga raspandire, care este produsa de germeni ce apartin genului Mycobacterium.

La om agentul etiologic este Mycobacterium tuberculosis – bacilul Koch.

In producerea tuberculozei la om un rol secundar il poate avea si Mycobacterium bovis care determina tuberculoza la bovine.

Definitie:

Colectie intrapleurala de aer consecutiva efractiei pleurei viscerale.

Patogenie:

1. aparent primitiv – diagnostic de excludere a unor afectiuni pulmonare, formarea si ruperea unei vezicule subpleurale apicale

2. secundar unei afectiuni pulmonare preexistente sau unui traumatism

Poate fi uni sau bilateral.

Clasificare dupa mecanismul patogenic:

a) pneumotoraxul traumatic – presiunea intrapleurala < presiunea atmosferica

Mecanism:

SINDROMUL DE CONDENSARE PULMONARA – PNEUMONIILE

Definitie:

Pneumonia reprezinta inflamatia parenchimului pulmonar localizata la nivel lobar sau segmentar.

Etiologie:

- Factori microbieni – bacterii, virusuri

Clinic – sindrom de condensare pulmonara

- Scaderea sonoritatii pulmonare

- Scaderea murmurului vezicular

- Cresterea transmisiei vibratiilor vocale in zona respectiva

- Perceperea de raluri crepitante in focar

Patogenie:

BRONSITA CRONICA

Definitie:

Inflamatia cronica a mucoasei bronsice exprimata clinic prin hipersecretie de mucus care produce tuse cu expectoratie 3LUNI PE AN, 2 ANI CONSECUTIV.

Etiologie :

1. FUMATUL

2. Factori infectiosi

3. Toxice profesionale – pulberi, praf, scame

4. Alergeni – polen, mucegai

5. Conditii socio-economice ( locuinte insalubre, fara caldura, curenti de aer, egrasie)

Tablou clinic:

BRONSITA ACUTA

Definitie:

Inflamatia acuta a mucoasei bronsice exprimata clinic prin tuse cu expectoratie mucoasa sau muco-purulenta.

Etiologie:

- Factori infectiosi – virusuri, bacterii

- Factori fizico-climatici – umezeala, curenti de aer, temperaturi scazute

- Factori alergici – fum, praf, mucegai

- Factori chimici – agenti chimici iritanti pe mucoasa respiratorie

Tablou clinic:

ASTMUL BRONSIC

Sindrom caracterizat prin obstructie generalizata a cailor aeriene care apare datorita unei hiperreactivitati bronsice.

Etiologie:

1. Factori alergici ( la copil si adulti < 35 ani), actioneaza pe un teren atopic – predispozant

- Praf de casa

- Polen, mucegai, alergeni animali – peri, pene, puf

- Alergeni profesionali – pulberi, scame

2. Factori infectiosi

- Virusuri – sincitial, paragripal, rinovirusuri

- Bacterii – streptococ, stafilococ, haemophilus influentzae

3. Factori iritanti

- Fum , gaze toxice, hidrocarburi, aer rece

4. Factori psihici

Generalitati

Cateterul venos central sau dispozitivul pentru acces vascular este un tub lung, subtire si flexibil, folosit pentru administrarea substantelor medicamentoase, lichidelor, substanţelor nutritive sau produselor din sânge pentru perioade indelungate, in general cateva saptamani sau mai mult.

Cateterul se va insera prin piele intr-o venă a gâtului sau toracelui. Este impins prin aceasta vena pana ajunge la nivelul unei vene din apropierea inimii.

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU TUBERCULOZĂ

Este o afecţiune de natură infecţioasă, determinată de o bacterie denumită Mycobacterium tuberculosis. Această bacterie se poate localiza în orice parte a corpului, însă de obicei atacă plămânii.

Infecţia cu micobacterii: o boala infecţioasă cronică caracterizată prin formarea de granuloame tisulare produse de acumularea predominentă de cellule mononucleate.

Cronicitatea este datorată persistenţei agenţilor etiologici, care şi-au dezvoltat mecanisme ce le permit supravieţuirea şi chiar creşterea într-una din

CANCERUL BRONHOPULMONAR

Cancerul pulmonar este uan din cele mai răspândite forme de cancer şi ocupă locul 1 ca mortalitate atât la femei cât şi la bărbaţi.previziunile statistice indică faptul că neoplasmul pulmonar va continua sa fie o problemă majoră şi în secolul XXI din cauza fumatului, în general şi a exportului de şigări catrea tarile subdezvoltate în general

1. Culegerea datelor

BRONŞIECTAZIA

Reprezintă o dilataţie ireversibilă a a unora sau mai multor bronhii de calibru mediu ( de obicei subsegmentate proximal ) ca urmare a distrugerii fibrelor musculare şi elastice din pereţii bronhiei.

Bronşiectaziile pot fi :

- Umede căile aeriene afectate sunt inflamate ,edemaţiate şi conţin sputăpurulentă,urât mirositoare

- Uscate – căile aeriene afectate prezintă eroziuni şi ulceraţii ale mucoasei,care pot dezvolta abcese ,iar producţia de spută este foarte redusă

Traumatisme abdominale

1. Definiţie şi clasificare

Traumatismele abdominale reprezintă leziuni ale viscerelor abdominale sau ale pereţilor abdominali produse de agenţi traumatici.

Traumatismele abdominale pot fi:

a) contuzii, când tegumentul rămâne intact;

b) plăgi, când tegumentul este rupt. Plăgile pot fi:

- nepenetrante, când nu pătrund în cavitatea peritoneală;

- penetrante, când agentul vulnerabil a pătruns în cavitatea peritoneală. Acestea pot fi:

fără leziuni viscerale;

cu leziuni viscerale, când

Traumatisme toracice

1. Clasificarea traumatismelot toracice

Traumatismele toracice reprezintă leziuni la nivelul cutiei toracice şi a viscerelor din interiorul acesteia, cauzate de un agent traumatic.

Pentru o conduită corectă în leziunile toracice traumatice este necesar să fie cunoscute variantele posibile de leziuni anatomice, mecanismele patogenice şi tulburările fiziopatologice. De aceea în traumatismele toracice sunt trei clasificări:

I. Clasificarea anatomică:

a) Traumatismele toracice parietale, pot fi:

- cu leziuni osoase (fracturi costale, claviculare);

- fără leziuni osoase (echimoze, escoriaţii, hematoame).

b) Traumatismul diafragmatic, poate fi:

Politraumatismele

Politraumatismele reprezintă stări acute severe survenite în urma unor accidente de natură mecanică, termică sau electrică şi caracterizate prin leziuni multiple ce afectează organe, aparate, sisteme sau regiuni diferite (cel puţin două) ale organismului.

Politraumatismele reprezintă aproximativ 50% din totalul traumatismelor. După statisticile OMS, politraumatismele constituie a treia cauză de deces (după bolile cardio-vasculare şi cancere). În timp de pace, cele mai frecvente cauze ale politraumatismelor sunt

Ocluzia intestinală

Definiţie şi clasificare

Ocluzia intestinală este caracterizată de oprirea completă şi persistentă a tranzitului intestinal, determinată de o cauză mecanică sau dinamică, ce are drept consecinţă apariţia unor tulburări metabolice cu expresie la nivelul întregului organism.

Ocluzia intestinală este una din cele mai frecvente afecţiuni chirurgicale reprezentând 20% din totalul cazurilor de abdomen acut.

Clasificarea cea mai utilă din punct de vedere practic împarte ocluziile în:

Ocluzii mecanice, care sunt consecinţa opririi tranzitului intestinal datorită prezenţei unui obstacol. Obstrucţia presupune existenţa unui